

Operația de mărire a sânilor cu implanturi mamare sau augmentarea mamară reprezintă cea mai populară intervenție de chirurgie estetică. Indiferent de vârsta pacientei, mamoplastia de augmentare nu are ca rezultat doar un bust mai mare, perfect integrat în armonia corpului, ci și un boost de încredere în propria persoană. Prețul operației cu implanturi mamare este nesemnificativ față de beneficiile la nivel emoțional și psihic pe care le oferă această schimbare fizică. Implanturile mamare te ajută să ai sânii pe care i-ai visat, dar și să recapeți volumul pe care l-ai pierdut în urma sarcinii sau a unui proces de slăbire. În astfel de cazuri, când sânii prezintă și un grad de ptoză mamară (sâni lăsați), operația de mărire a sânilor este asociată cu liftingul mamar sau mastopexia.
Dacă te gândești că este momentul să spui DA sânilor pe care i-ai visat, trebuie să știi toate detaliile despre operația de mărire a sânilor cu implanturi mamare. În cei peste 25 de ani de experiență proprie, operația de augmentare mamară a fost și va rămâne una dintre operațiile care schimbă viețile pacientelor.
1. Care sunt etapele operației de augmentare mamară?

Consultația, un pas esențial – consultul propriu-zis, discuția, întrebările și răspunsurile, dar mai ales deciziile precum formă sau mărime fac ca rezultatul să fie unul de succes
Investigațiile preoperatorii – analize de sânge, ecografie de sân, consult cardiologie, consult preanestezie
Operația de augmentare mamară – cu cel mai bun implant mamar, acel implant care se potrivește perfect siluetei pacientei, fiind perfect proporțional ca formă, mărime și profil, pentru ca rezultatul să fie unul natural și frumos. Augmentarea mamară se realizează cu anestezie generală și are o durată medie, de la 90 la 180 minute, în funcție de particularitățile fiecărui caz.
Consultațiile postoperatorii – sunt incluse în costul operației de mărire a sânilor timp de doi ani de la realizarea intervenției.
Recuperarea postoperatorie – în această etapă este esențial să asculți sfaturile medicului tău. După intervenție vei purta o bustieră specială, compresivă cât timp recomandă medicul, iar recuperarea postoperatorie este rapidă. Durerile sunt absente sau de intensitate redusă, mobilizarea este posibilă chiar de a doua zi, iar activitatea de birou poate fi reluată la 14-15 zile de la intervenție, în timp ce efortul fizic este recomandat la 2 săptămâni de la operație, însă sportul trebuie reluat treptat prin autotatonare, dar nu mai devreme de o lună . Timp de minimum 1 lună este important să dormi doar pe spate.
2. Când este recomandată operația de mărire a sânilor cu implanturi mamare?
Mărirea volumului sânilor – la dimensiunea dorită și potrivită pacientei. Nu recomand niciodată utilizarea unor implanturi de o anumită mărime atunci când acestea nu se armonizează cu silueta pacientei. Atunci când volumul sânilor este extrem de mic sau bustul este plat, operația de augmentare mamară trebuie să fie cu implanturi de o mărime potrivită în raport cu dimensiunile sânilor. Dacă pacienta își dorește sâni foarte mari, trecerea la aceștia se va face progresiv, urmând ca la a doua operație să poată obține volumul dorit.
Revenirea sânilor la dimensiunile inițiale – după naștere sau pierderea în greutate
Corectarea asimetriilor de volum – cu ajutorul implanturilor mamare, sânii asimetrici pot fi corectați în cele mai multe cazuri. Pot fi folosite și implanturi cu dimensiuni personalizate, astfel încât pacienta să scape de acest complex. Mai multe detalii am scris aici.
Reconstrucția sânului după mastectomie – intervenția poate fi asociată cu alte procedee terapeutice
Prezența diverselor grade de ptoză mamară – foarte des, atunci când există necesitatea unui lifting mamar, iar volumul sânilor este pierdut complet, această intervenție este asociată și cu augmentarea mamară.
Conturarea naturală, armonioasă și accentuarea fermității sânilor – cu ajutorul implanturilor mamare, sânii își recapătă fermitatea.
3. Care este vârsta optimă pentru operația de augmentare mamară?
În cazul implanturilor mamare, vârsta potrivită este vârsta la care pacienta simte că este pregătită să facă această schimbare, își dorește acest lucru sau bustul mic s-a transformat în timp într-un complex. Nu există cea mai bună vârstă, ci doar cel mai bun moment în care simți că trebuie să faci acest pas. Recomandat este să așteptăm ca sânii să fie complet dezvoltați, ceea ce poate însemna că mărirea sânilor cu implanturi cu silicon poate fi făcută de la 18 ani și până la vârsta la care condiția fizică permite realizarea intervenției.
4. Care este cel mai bun implant mamar?

Cel mai bun implant mamar este cel care ți se potrivește! Este răspunsul pe care îl dau fiecărei paciente atunci când aceasta vine la consultație. Implantul mamar are volum și formă, iar alegerea lui trebuie să fie în armonie cu dimensiunile sânilor și ale toracelui. Adesea vin paciente care își doresc mărimea X pentru că așa are o prietenă, însă o dimensiune greșită ar duce la un rezultat neplăcut estetic. Caracteristicile anatomice unice ale sânilor și toracelui sunt elementele de care ținem cont astfel încât să obținem cea mai frumoasă formă posibilă. Propria experiență în chirurgia estetică și evoluția acestui domeniu mi-au arătat că trebuie să ascult dorințele pacientelor, dar să le transpun în practică în cel mai responsabil mod posibil, transparent, prezentându-le încă de la consultație posibilele limitări impuse de caracteristicile anatomice.
Folosim doar implanturi mamare premium, garantate pe viață de către producător. Cele mai obișnuite mărimi de implanturi utilizate variază între 200cc și 850cc. Forma unui implant poate fi rotundă sau anatomică, însă, contrar percepției greșite, un implant rotund nu va face ca sânul să arate precum o minge, în funcție de caracteristicile anatomice, rezultatul putând avea un aspect perfect natural, frumos și senzual. Profilul implanturilor mamare determină proeminența sânilor și poate fi moderat, moderat plus, înalt sau ultra înalt, și acest atribut contribuind la aspectul final. Cel mai des folosit este cel moderat plus, oferind un aspect natural, dar și proeminența potrivită.
5. Ce complicații pot apărea în urma intervenției de mărire a sânilor?
Mărirea sânilor cu implanturi mamare este o operație sigură, cu riscuri mici și complicații foarte rar dezvoltate. Cele mai multe apar în mod special atunci când nu sunt respectate întocmai recomandările medicului specialist.
Seromul – acumulare de lichid seros în jurul implantului mamar
Contractura capsulară – formarea unui strat de țesut conjunctiv în jurul implantului mamar în perioada postoperatorie ceea ce face ca sânul să devină dur la palpare și să aibă un aspect deformat. Poate apărea la 6 luni de la operație și până la 3 ani sau mai mult și se rezolvă doar chirurgical.
Infecția – ca orice operație, și augmentarea mamară prezintă un risc minimal de infecție, această complicație apare foarte rar.
Hematomul – acumularea de sânge în buzunarul implantului mamar.
Modificarea sensibilității – în general, sensibilitatea redusă sau excesivă se estompează în 4-12 luni de la realizarea intervenției
6. Ce să faci înainte și după operația de implant mamar?
Înainte de operația de mărire a sânilor
- Renunță la medicamente pe bază de aspirină, Vitamina E
- Încetează administrarea de anticoncepționale
- Evită perioada menstruală pentru intervenție
- Îndepărtează toate produsele cosmetice în ziua operației
- Nu mânca și nu bea nimic cel puțin 6 ore înainte de operație
După operația de mărire a sânilor
- Poartă bustiera compresivă cât timp ți se recomandă
- Evită să dormi pe o parte, dormitul pe spate este recomandat după intervenție
- Nu ridica greutăți
- Nu face efort fizic
- Evită șofatul 2-3 săptămâni
- Rămâi în oraș minimum 7 zile de la intervenție pentru examinările periodice
- Nu te expune la soare în primele 1-2 luni
- Practică sporturi precum parașutism sau scufundări doar după 1 an de la intervenție
- Reia activitățile sportive treptat, dar doar după ce te consulți cu medicul tău
7. Cât costă implanturile mamare? Augmentarea mamară poate fi plătită în rate?
Costul operației de implanturi mamare este una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc în mediul online. Prețul implanturilor mamare este personalizat, stabilit în funcție de tipul de implant mamar, complexitatea cazului, asocierea cu alte intervenții de natură estetică. Pentru că știm cât este de important pentru pacientele noastre să aibă și un confort psihic din punct de vedere financiar, la clinica noastră, implanturile mamare pot fi achitate și în rate. Mai multe detalii aici.
Sănătatea pacienților este prioritatea mea principală, indiferent despre ce intervenție vorbim. Rezultatele frumoase și stabile în timp sunt cea mai mare satisfacție alături de încântarea pacientelor cu privire la rezultatul imediat, cât și după 1, 2 sau chiar 10 ani. Vă invit să vă inspirați și din galeria before and after pentru operația de mărire a sânilor cu implanturi mamare.
GALERIE FOTO BEFORE AND AFTER
Cazuri implanturi mamare











