CHIRURGIA SANILOR
Marirea sanilor cu transfer de grasime
Folosirea propriilor tesuturi pentru marirea sanilor, a feselor sau rezolvarea diferitelor probleme ale conturului siluetei nu este un lucru nou. Inca de la inceputurile chirugie estetice au existat incercari de a mari sanul prin introducerea de tesut grasos propriu extras din alte zone ale corpului cum ar fi abdomen, aripioare, colacei, etc. Aceasta idee pare foarte atractiva si este in mod permanent un subiect de interes. Ca orice tehnica chirugicala si-a aratat avantajele si dezvantajele si in mod variabil revine din cand in cand ca o moda si apoi iar scade ca si interes.
Actual nu este consutatie in care pacienta sa nu intrebe despre posibilitatea de a-si mari sanii cu grasimea propire. Pretul maririi sanilor cu grasime proprie fiind mai mic, durerea post operatorie absenta, disparitia riscurilor psoibile in urma introducerii unui corp strain asa cum este implantul mamar, sunt foarte tentante.
Intelegerea fenomenelor fiziologice ale transferului de tesut grasos impreuna cu dezvoltarea paralela a tehnicilor chirugicale de recoltare au dus in zilele de astazi la cresterea predictibilitatii rezultatului unui transfer de grasime proprie dar fara a putea sa inlocuiasca o operatie adevarata de marire a sanului, folosind implanturile mamare.
Transferul de grasime proprie la nivelul sanului este valoros dar trebuie inteles in contextul general al tehnicilor de chirugie estetica al sanului asociat acestora dar nu ca unica interventie. Frecvent astazi folosesc transferul de grasime proprie la niveul sanului pentru a imbunati calitatea acoperirii implantului mamar si mai ales pentru a reimbunatati aspectul sanului ce are implant dar care a suferit modificari inerente trecerii timpului, saricinilor, fluctuatiilor de greutate.
Consultatia si examenul clinic al sanului deja implantat vor determenia oportunitatea folosirii acestui transfer de grasime. Dezavantajele folosirii unice a transferului de grasime pentru marirea sanului raman in continuare prezente: lipsa predictiei rezultatului in timp, calcifieri, reabsortia neunitara a tesutului adipos implantat sunt tot atatea motive care limiteaza avantajele aparente a transferului de grasime ca tehnica unica de marime a sanului.
Obiectivul lipofilling-ului mamar
Lipofilling-ul mamar este indicat femeilor cu hipotrofie mamară : sânii lor sunt insuficient dezvoltați în raport cu morfologia lor. Această tehnică de chirurgie estetică poate corecta un defect de volum și formă a sânilor care poate exista încă de la pubertate sau a fost cauzat de o scădere în greutate semnificativă sau de o sarcină...
Obiectivul procedurii este de a obține o formă armonioasă a sânilor, proporțională cu corpul pacientului și corespunzătoare dorinței acesteia.
Această tehnică poate completa o mărire a sânilor cu implanturi, atât din motive estetice , cât și pentru o reconstrucție după cancerul de sân.
Avantajele acestei tehnici
Mărirea sânilor prin tehnica lipofilling prezintă trei avantaje :
Rezultatul este durabil și natural deoarece este cauzat de celulele proprii ale pacientului
Cicatricile implicate în procedură sunt aproape invizibile (2 mm sub sân sau pe partea laterală a sânului)
Permite într-o oarecare măsură corectarea unei ptoze moderate a sânilor (sânii lăsați), asociată adesea cu hipotrofie.
În cazul ptozei mamare mari, operația de întinerire a sânilor care implică o tehnică diferită este de obicei indicată izolat sau în combinație.
Lipofilling ca parte a unei reconstrucții mamare
Un lipofilling este indicat si in cazurile de reconstructie mamara dupa mastectomie totala . Această procedură ajută la refacerea volumului sânilor și la îmbunătățirea calității țesuturilor. Deoarece o recidivă este întotdeauna posibilă, chirurgul trebuie să efectueze întotdeauna un examen clinic preoperator (examinarea țesutului celular, ultrasonografia peretelui toracic, uneori o biopsie).
În cazul unei reconstrucții parțiale a sânilor după tumorectomie și având în vedere riscul de recidivă, reconstrucția prin lipofilling a sânilor se poate face doar la cel puțin 3 ani de la monitorizarea clinică și radiologică.
